

Procedura de apostilare si supralegalizare a actelor notariale
Actele notariale care pot fi supuse procedurii apostilaril sau supralegalizarii sunt actele oficiale îndeplinite de către notarul public, acte care urmează sa producă efecte juridice pe teritoriul unui stat, parte la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptata la Haga în 1961.
Convenția se aplica actelor oficiale care au fost întocmite pe teritoriul unui stat contractant si care urmează sa fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant. Singura formalitate care ar putea fi ceruta pentru a atesta veridicitatea semnăturii, calitatea in care a acționat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe aces! act, este aplicarea apostilei, eliberata de către autoritatea competenta.
Important!
Fac excepție de la procedura aplicării apostilei sau supralegalizării actele notariale care urmează sa fie folosite in state cu care Romania are încheiate tratate sau acorduri privind recunoașterea reciprocă a acestor acte.
Cine efectuează această procedură?
Activitatea de aplicare a apostilei sau a supralegalizării pe actele notariale se desfășoară de către camerele notarilor publici, prin intermediul Biroului apostila si supralegalizare.
Competenta apostilării sau supralegalizării actelor notariale revine oricăruia dintre birourile apostila și supralegalizare din cadrul camerei notarilor publici in circumscripția căreia s-a întocmit actul respectiv.
Cine poate solicita parcurgerea acestei proceduri?
Apostilarea sau supralegalizareai actelor notariale poate fi solicitata de titularul actului sau de orice alt detinator al acestuia.
Apostila sau supralegalizare Se aplică fie direct pe actul original fie pe copia legalizată a actului fie pe o prelungire a acestora, care va face corp comun cu actul apostilat sau supra legalizat.